Mov

Taceau amandoi sub lumina slaba a becului, ea se afunda cu nasul intr.o carte si el fuma bucatica de cer mov din fata ochilor. Fiecare emanatie a tigarii se indrepta spre varful ochilor si invaluia pasarile mici ca petele de cerneala de pe cer, lipite pe aripile ingerilor de ceara. Traiau in lumea lor, a lui haotica si fara sens, a ei la fel dar cu mici diferente. De aia statea unul langa altul in aceeasi camera galbejita de lampa ce statea sa arda. Seara el o tinea prea mult deschisa incercand sa descifreze codul fiecarei carti in parte. Daca o termina punea ceasca alba murdara de cafea pe margine peste ea, inchidea lampa si reflecta la tot ce citise. Zacea cu ochii deschisi intr.un pat ce miroasea a flori de mormant. O liniste din care iesea si cel mai nesemnificativ atom.
-La ce te gandesti? De fiecare data ii punea aceea intrebare. Incerca sa ii ghiceasca urmatoarele cuvinte sub pleoape. Nu ii raspundea niciodata prompt sau facand vreo aluzie. Ii macina curiozitatea.
-La nimic. Raspunsul mincinos cu putin grad de adevar.

Nu isi potrivea niciodata ochelarii, sau poate nu observase el. Ii placea sa ii studieze micile gesturi, sa le indese in inima suprasolicitata, scotand copcile de pe fiecare cicatrice. Stia ca se vor transforma in amintiri dureroase mai tarziu. O amagire sadica a unui suflet pesimist. Uneori uitase propia lume in care respira in favoarea viselor pe strazile parasite de ploaie. Inimile lor rimau in poezia scrisa pe catastiful timpului. Ca un pictor fara maini picta chipul cufundat intr.un ras in fata destinului, locul lor in pulsatia vietii.

-Vino pana la geam si priveste cerul. I.a spus.o cu regret in glas, de parca ar fi pierdut.o in stele. Si.ar fi luat zborul. A preferat sa se intoarca cu spatele la cer si cu o tigara in mana. O Maria incununata de palaria albastru violet a norilor, ii statea bine pe geam, chiar daca fiecare miscare a ei accelera pulsul inimii lui. Ar fi vrut sa ii spuna dar stia ca e un las si nu putea sa emita nici un sunet in fata fericirii.
-Imi place. Il privea cu obrazul pe spatelui lui. Un simplu raspuns naiv a declansat o furtuna in el, mai apriga si zgomotoasa decat un cer negru ca pelerina mortii.
-As vrea ca norul ala sa ramana pe veci acolo.
-Te crezi nemuritor acum? Uitasera blocurile gri din fata si dramele cotidiene.
-Sincer nu as vrea, probabil ca m.as plictisi. Dar poate il vor remarca si altii dupa mine.
-Da…cine stie cati poeti melancoli isi vor mai fuma tigara pe geamul asta. Avea impresia ca ii miniaturizeaza conceptele lirice.
-Glumesc. A zis.o cu o voce stinsa, indeajuns incat sa il auda dar sa nu si uite.
Iubea rasul ala…fiecare sunet netraductibil juca rolul de bat de toba in inima lui. Ar fi vrut sa o faca fericita pana la ultimul viitor. In fata lor se juca imprevizibilul si speranta. Pesimism si optimism.

-Scrie.mi o poveste despre o tigara. Aveau obiceiul de a compune povesti din nimicul plictiselii, pluteau pe acelasi ocean al absurdului cautandu.si insula salvatoare.
El se gandea la o poveste lunga. Isi imagina doar conceptul de tigara transmis prin diferite etape ale vietii si rolul ei in fiecare moment. Prima tigara fumata cu prietenii, poate fortat de imprejurari si anturaj ori incercarea lui de a.si exterioriza frustrarile prin postarea unei atitudini aparent superioare. Tigara de dupa cu prima prietena, inima ii batea sub fata ei. Ultima tigara statea in suspans. Oare ar fi fost o poveste trista terminata cu un cancer pulmonar ori o tigara fumata pe banca unui parc incarcat de amintiri?.
-Nu am chef sa o scriu. Desi avea in minte alternativele beletristice a preferat sa isi caute alt domeniu de interes.